No related posts.

Romania, one of the poorest countries in Europe, has never dealt with poverty reduction in the twenty years since its transition to a market economy, which makes any commitment to the EU’s 2020 poverty reduction goals seem “utopian”.

Most Romanians associate the last two decades with a continuous process of impoverishment and deteriorating living standards, according to Romania’s Life Quality Research Institute, quoted by the Financiarul daily.

Starting from an official poverty rate of 7% in the beginning of the 1990s, the number of people in this category had tripled by 2008, when the economic crisis began.

But this evolution was uneven, the research reveals. In 2007, there were approximately 2.1 million poor people recorded in official statistics. One year later, their numbers had decreased by one million, mainly due to emigration. Improving living standards were also a factor, but a much less relevant one, the institute says …read more

Related posts:

1. HIV positive children in Romania

Traficul aerian romanesc redeschis

Spaţiul aerian românesc este deschis în totalitate, începând de luni seara, a anunţat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Marin Anton.

Luni, la ora 15.00, au fost redeschise primele opt aeroporturi, respectiv cele din Otopeni, Băneasa, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare. Aseară au fost redeschise şi celelalte aeroporturi – Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea.

Secretarul de stat a subliniat că redeschiderea spaţiului românesc aerian este “cea mai bună veste pentru companiile aeriene”, potrivit Mediafax.

Potrivit lui Anton, compania Tarom a pierdut aproximativ trei milioane de euro în zilele în care nu a putut opera, inclusiv în ziua de luni. “Dar şi companiile private au pierdut foarte mult”, a adăugat secretarul de stat.

El a explicat că oricând există riscul să revină norul de cenuşă vulcanică în spaţiul aerian românesc, dar că, din datele deţinute, sunt şase mari ca acesta să ocolească România, deoarece vulcanul nu mai erupe puternic în acest moment…more

Sursa: Romania Libera

No related posts.

Se doarme greu in "trenul foamei"

Acceleratul care leagă Moldova de Banat are cel mai lung traseu din ţară şi, totodată, este recunoscut drept cel mai chinuitor de către clienţii Căilor Ferate Române.

Botezat încă din comunism „trenul foamei”, pentru că transporta spre „Banatul făgăduinţei” mii de persoane sărace din Moldova, acceleratul Iaşi – Timişoara rămâne, după zeci de ani, în ciuda garniturii de vagoane noi care-l formează din când în când, „o armă mortală”, care atacă orice om de bun-simţ.

E locul în care, după 847 de kilometri parcurşi, timp de 16 ore, orice om normal va cere instituirea cel puţin a pedeapsei cu munca silnică, dacă nu câţiva ani de închisoare, pentru persoanele certate cu igiena care-şi fac veacul aici. În urma călătoriei dus-întors, reporterii EVZ „au scăpat” cu o alergie, o hemoragie nazală şi o aftoză bucală.

Un traseu cât o ţară

15.00, fix: trenul cu cel mai lung traseu de pe calea ferată românească pleacă din gara Iaşi Nord, linia 2C, spre destinaţia Timişoara. Frânează brusc, după câţiva metri, apoi prinde viteză. După 11 minute apare „naşu’”. „Bună ziua. Biletele la control!”. Ţac, ţac.

O femeie în civil îi urmăreşte suspicios pe călătorii care întind biletele. Controlorul mulţumeşte şi trânteşte, cu toată puterea, uşa compartimentului. O cauză sau o urmare a faptului că, fără excepţie, toate uşile compartimentelor din tren zdrăngănesc încontinuu, indiferent de vechime.

Avem loc într-un vagon vechi, modelul de clasa a doua cu şase locuri. E drept, sunt mai confortabile decât cele din varianta „modernă” a vagonului din acceleratul de Iaşi, cu opt locuri în compartiment, pe scăunele în care o persoană de 100 de kilograme nu are cum să încapă. Pe lângă geam trage frigul. Sunt minus 4 grade Celsius. Deja doamnele în vârstă se plâng de dureri de măsele.

Vânzătorii ambulanţi

Peste traverse, trenul se smuceşte din toţi rărunchii. Ferestrele aburite de respiraţia călătorilor apar şi mai slinoase. „Măcar nu pute”, crede unul dintre companionii din compartiment. Nu putem decât spera la aşa un noroc.

Trenul, cunoscut din anii ’80 ca „trenul foamei”, e populat îndeobşte cu moldoveni săraci, muncitori chercheliţi şi ţărănci care nu au văzut apă curentă. Printre ei dau din coate vânzătorii ambulanţi.

Primul apare la nici jumătate de oră după ce atelajul s-a pus în mişcare. Vinde unghiere, cu 2 lei bucata. Îi urmează altul, cu o ofertă specială pentru oameni inteligenţi şi croitorese de ocazie: cuburi Rubik, cu 5 lei, şi aţe, alături de cutii de balsam chinezesc, cu 3 lei.

Sunt o specie aparte, sunt aproape violenţi: deschid compartimetul, aruncă pe un scaun liber „oferta” şi pleacă fără să zică nimic. Ţi-e şi teamă ca la întoarcere să nu te jefuiască sau să nu te ia la palme, dacă nu cumperi nimic [...]

No related posts.

Children in Romania

It was Boxing Day 1989 and I was sitting in my flat watching the early afternoon news.

The leading item was about the execution of Nicolae and Elena Ceausescu, the hated communist dictators of Romania.

The phone rang – it was my old friend George Galloway, then the MP for Glasgow Hillhead.

“Haw Boab fancy going to Romania?” he bawls down the phone. Six words which would change my life.

The Bucharest we arrived in early in January still had smouldering ruins from the street fighting of the last of the anti-communist revolutions which engulfed Eastern Europe in 1989.

I had witnessed Warsaw and Prague, but Bucharest would be the bloodiest with the darkest of secrets – among them a hitherto unknown epidemic of child Aids.

George Galloway and I first stumbled upon the rumours of dying children with faces like haunted geriatrics a matter of days after we reached Bucharest.

But it was in the Black Sea port of Constanta that we came face-to-face with the epidemic that would stay with us for life.

Nothing could really prepare you for your first visit to the Municipal Hospital in Constanta, and the child Aids ward there.

Here were what I would describe later as “canyons of horror” – children who were grey, sunken skeletons, many with hands outstretched and twitching as they approached death.

The stench was overwhelming. There were 63 children sharing 43 cots that day in the hospital in Constanta.

I know because I counted them in. Counted them out also.

Galloway, by then a veteran of sub-Saharan Africa as well as the famine in Ethiopia, stood in their midst with a solitary tear rolling down his cheek…more

Sursa: BBC.co.uk

Related posts:

1. Romania recunoaste ca e incapabila sa controleze saracia