
Cum se face reforma in Romania
In principiu, orice decizie de restructurare la nivel bugetar este salutara, in conditiile in care numarul celor platiti de stat este sufocant de mare. Dupa cum este clar ca fara reduceri masive ale cheltuielilor bugetare acordul cu FMI nu poate continua ceea ce ar fi dramatic pentru situatia financiara a tarii.
Nici jelania sindicatelor nu ar trebui sa ne impresioneze prea mult pentru ca antireformisul lor este deja traditional.
De altfel, niciun sindicat nu accepta cu voiosie taierile de posturi chiar si atunci cand le socoteste necesare. Iar anul acesta ele sunt absolut necesare, dupa cum recunostea recent Bogdan Hossu, care socotea ca eliminarea a 100.000 de bugetari nici n-ar fi chiar asa o nenorocire, daca ne gandim ce s-a intamplat si se intampla in sectorul privat.
Citita in aceasta cheie, ordonanta de urgenta prin care guvernul taie anul viitor 15.000 de posturi din Educatie este un inceput necesar de reforma. Astfel, potrivit reglementarii, numarul maxim de posturi finantat pentru invatamantul preuniversitar de stat va scadea, in 2010, cu 15.000, de la 321.677 in intervalul ianuarie-august, la 306.677. Efectiv, posturile vor disparea din septembrie 2010.
Diavolul se ascunde insa detalii si se pare ca nici aceasta ordonanta nu face exceptie.
Primul repros este lipsa de comunicare de care au dat dovada guvernantii in privinta unui subiect atat de important si dureros. Nu vorbim totusi despre o ordonanta privind plantarea de pomi pe marginea drumului, ci despre soarta unor oameni.
Reglementarea a fost adoptata pe furis, in prima sedinta de dupa investirea guvernului, chiar pe 23 decembrie, si nici premierul, nici ministrul Educatiei n-au suflat o vorba despre ea. A fost descoperita abia dupa publicarea in Monitorul Oficial. Nu stiu daca o negociere cu sindicatele ar fi avut rost, din motivele de-abia invocate, dar o explicare a masurii ar fi fost absolut necesara, macar dupa ce stirea a aparut in presa.
Si ar fi fost multe de explicat.
In primul rand, ce fel de posturi vor fi taiate? Unul dintre fruntasii PD-L, Gelu Visan, sustine ca ar fi vorba despre posturi ocupate in prezent de pensionari si de personal admnistrativ. Ar putea fi un indiciu, dar nu poate fi o informatie oficiala cat timp ea nu vine de la un membru al guvernului.
Ar fi bine sa fie asa, dar sa nu uitam ca, la un moment dat, s-a mai pus problema eliminarii pensionarilor si sistemul de invatamant a fost in pragul colapsului pentru ca, deocamdata, numarul profesorilor este insuficient.
El ar putea deveni insa excedentar daca programele vor fi aerisite si restranse, astfel incat materia sa fie mai putina, numarul de ore petrecute de copil la scoala mai mic, iar necesarul de cadre didactice redus. Nu putem decat sa speram ca asa va fi, pentru ca, din nou, nu avem nicio explicatie oficiala.
Purtatorul de cuvant al guvernului a precizat, intr-un final, ca vor fi aplicate standardele de cost si nu va fi afectat personalul didactic. Cu alte cuvinte numarul de elevi va fi raportat la numarul de profesori, un principiu corect. Secretarul de stat in ministerul Educatiei, Oana Badea, a explicat la randul sau ca analizele de abia acum incep si ca nu poate spune cati profesori vor fi disponibilizati. Perfect logica ordinea operatiunilor, dar numarul de posturi ce vor fi reduse este prevazut deja de ordonanta. Pe ce baza?
Si mai exista cel putin un detaliu periculos: pe ce criterii vor fi operate disponibilizarile? Daca in discutie va intra varsta, numarul de copii sau orice alt considerent social in detrminetul celor legate de profesionalim, nu vom face nicio treaba. Singurul criteriu ar trebui sa fie profesionalismul la catedra.
Una peste alta, daca reducerea anuntata de ordonanta din 23 decembrie este semnalul unei reforme a Educatei, de la nivelul progamelor, la nivelul utilizarii optime a banului public, nu putem decat sa ne bucuram si sa speram ca ea va fi dusa pana la capat.
Ar fi insa tragic daca in final vom descoperi ca a fost din nou o masura heirupista, cum am mai vazut chiar inainte de sarbatorile de anul trecut.
No related posts.
hehe,
reforma administratiei publice in romanica…
hehe,…
un subiect complex, m-am jucat si eu pe tema asta:
http://mtlk.wordpress.com/2010/01/13/despre-reforma-statului-si-despre-cat-de-realizabil-este-acest-deziderat/